Asociația Magic vine în ajutorul copiilor cu afecțiuni grave din România. Cele mai cunoscute proiecte sunt MagicHOME - adăpostul părinților copiilor bolnavi de cancer, taberele speciale de vară MagiCAMP pentru copiii bolnavi de cancer, copiii cu arsuri grave și copiii care au pierdut pe cineva drag, MagicHELP – rețeaua solidarității prin care partenerii oferă servicii sau produse gratuit familiilor unde este un copil cu o afecțiune gravă și Șofer de Suflet – o rețea de oameni buni care își oferă timpul și mașina pentru a asigura transportul de la/către spital copiilor care trebuie să ajungă la tratamente.
De la începutul războiului, Asociația Magic își întinde și ea mâinile de ajutor către oamenii care fug zilele acestea încotro văd cu ochii, din calea atrocităților războiului, cu toată viața într-o valiză, cu prioritate pentru mame și copii.
Ajută familiile cu copii care sosesc la noi în țară cu transport, cazare, mâncare, produse de igienă, asistență medicală și logistică. Totul gratuit.
CUM POTI AJUTA
DONEAZA LA INSCRIERE
FII FUNDRAISER
Pentru a ajuta cât mai mult sunt folosite și spațiile oferite de Voluntarii Magici, dar și de parteneri (hoteluri sau alte spații). Fiecare dintre poate ajuta, cu oricât de puțin. Nimic nu e ”prea puțin”, dacă suntem mulți și împreună. Și, pentru că traversăm vremuri cumplite, e nevoie să fim cât mai mulți și cât mai împreună. De vreo doi ani încoace, am tot văzut cum felul în care oamenii se solidarizează în vremuri grele este cea mai emoționantă și mai înaltă expresie a umanității. De pe 24 februarie, a devenit chiar vital pentru umanitate.